Bunicabatemuntii

Ce poate fi mai frumos decât un răsărit sau un apus de soare, la mare ori la munte? De fiecare dată mă întreb care e mai spectaculos – răsăritul sau apusul, marea sau muntele – și niciodată nu găsesc un răspuns. Poate pentru că, așa cum spune cântecul, „apusul de soare este doar răsăritul văzut de la spate”.

Astfel de clipe trebuie să le trăiești măcar o dată în viață. Eu am văzut răsăritul la mare, dar și în Caucaz, la peste 4000 m, când lumina dimineții a spulberat întunericul și a aprins vârfurile albe. De data aceasta însă, soarele m-a găsit pe cel mai înalt vârf al României – Moldoveanu.

Drumul spre Portița Viștei

Într-o dimineață de iulie, am plecat din București cu noaptea în cap – cum fac aproape de fiecare dată când merg la munte.  Am ajuns în satul Viștișoara, apoi încă 4 km pe un drum forestier până la barieră, unde am lăsat mașinile și am pornit pe triunghi roșu.

În grupul nostru feminin s-a strecurat un singur bărbat, semn că femeile sunt, în general, curajoase și sensibile, dar și că locul bărbaților printre noi e… rar și prețios. Conducătoarea grupului, neobosită și vorbăreață, era Ilinca, care ne ghida cu energie și răbdare prin fiecare pas al turei.

Prima parte a traseului a fost blândă, pe lângă Viștea Mare, cu câteva traversări peste podețe din lemn. După vreo două ore am ajuns la Refugiul Izvorul Viștei (1350 m), unde am făcut un scurt popas și ne-am aprovizionat cu apă de la izvor.

Apoi am continuat, intrând încet în golul alpin.

Și atunci peisajul s-a deschis. În fața noastră, creasta Făgărașilor, cu vârfuri care se înălțau impunător: Hârtopul Ursului și Viștea Mare. Până la ele, însă, se întindea un urcuș abrupt, poteca înfășurată în serpentine nesfârșite. Greul abia începea.

Am trecut de ultimul loc cu apă, chiar înainte ca râul să dispară printre stânci, apoi a urmat partea cea mai dură: un urcuș de 500 m pe un versant ars de soare. Rucsacul greu îmi atârna de umeri, dar am avut noroc de un nor ocrotitor care a acoperit cerul fix atunci când simțeam că nu mai pot. Îmi mai trăgeam sufletul din când în când, privind în urmă spre valea Viștei, desfășurată în toată splendoarea ei, cu flori și stânci care se scăldau în lumină.

Am ajuns, în cele din urmă, la Portița Viștei. Am instalat corturile pe platoul de lângă refugiu și ne-am bucurat de liniște. Sus, pe Moldoveanu și pe Viștea Mare, se mai zăreau turiști grăbiți să coboare. Noi însă am avut răgazul să ne așezăm, să mâncăm și să ne facem planurile pentru dimineață. Dar ziua nu se încheiase încă. Am privit apusul din Portița Viștei și a fost un spectacol de culori care ne-a lăsat fără cuvinte.

Dimineața pe Moldoveanu

Ceasul a sunat devreme, la 5.00. Am pornit la lumina frontalelor spre Viștea Mare, pe bandă roșie. Traseul mi s-a părut, ca de fiecare dată, greu și solicitant. Oboseala și lipsa micului dejun s-au simțit, dar o bucățică de glucoză m-a repus pe picioare.

Am trecut pe sub Viștea Mare și am urcat în Spintecătura care duce spre Moldoveanu. Am ajuns pe vârf chiar înainte ca soarele să apară. Eram la 2544 m, pe acoperișul României. Cerul se înroșea în depărtare, lumina creștea încet, iar peste câteva clipe soarele a izbucnit dintre creste.

A fost o clipă de liniște și emoție. Doar câțiva iubitori de munte eram acolo, singuri cu răsăritul. Am privit cum primele raze ne încălzeau obrajii, am făcut fotografii, am băut o cafea pe vârf și am simțit că timpul s-a oprit pentru câteva minute.

La întoarcere ne-am oprit și pe Viștea Mare. Acolo am văzut noul semn de pe vârf – o carabinieră mare, roșie. Unii o consideră nepotrivită, ca nu prea ai nevoie de carabinieră ca să ajungi pe Vistea. Nu știu ca să spun,  mie mi se pare  doar un reper simbolic, un semn că și acel vârf are propria lui identitate.

Înapoi spre vale

După coborâre și strângerea corturilor, am luat drumul înapoi spre Viștișoara. Oboseala era mare, dar sufletul plin. Mi-am îndeplinit o dorință veche – să văd răsăritul de pe Moldoveanu.

Mi-a rămas însă încă una: să urc pe Moldoveanu iarna. Nu știu când se va întâmpla, dar știu sigur că muntele are răbdare. Timpul trece, peste munți și peste mine, dar dorința rămâne.

Câteva detalii tehnice

Viștișoara-Valea Viștei-Refugiul Izvorul Viștei-Portița Viștei, pe marcaj TR, timp de parcurs 5-6 ore, grad de dificultate – mediu spre dificil.

Portița Viștei-Vârful Viștea Mare-Vârful Moldoveanu, marcaj BR, timp de parcurs o oră, grad de dificultate – dificil.

Echipament: bocanci trei sezoane, pantaloni trekking, tricou, polar, geacă vânt-ploaie, buff, ochelari, căciulă, mănuși subțiri, ochelari soare, cremă de soare.

Am avut sac de dormit cu temperatura de confort de minus cinci grade și am impărțit cortul cu o prietenă. Am avut și o baterie externă pentru reincărcarea telefonului.

Mâncare pentru două zile, dulciuri, energizante, pastile de rehidratare, magneziu.