Bunicabatemuntii

„Urcă munții și primește veștile lor bune. Pacea naturii va curge în tine așa cum lumina soarelui curge în copaci.” — John Muir

Prima întâlnire cu Scoția

Când am plecat spre Scoția, îmi imaginam o combinație de Outlander, whisky și trasee montane cu priveliști epice. Realitatea? Am fost întâmpinați de un vânt care și-a făcut probabil ucenicia pe creasta Făgărașului și de o ploaie cu atitudine. Munții – ceva asemănător cu partea alpină a Făgărașilor, stâncoși de la nivelul zero până in vârf. Dar să începem cu începutul.

Planul era simplu: o tură de încălzire pe Stob Coire nan Lochan, în inima Glen Coe. Nu e cel mai înalt vârf din zonă, dar e suficient de abrupt încât să-ți pună sângele în mișcare.

Glen Coe – „inima muntoasă” a Scoției

Glen Coe (sau Gleann Comhann, în gaelica scoțiană) este una dintre cele mai spectaculoase văi ale Highlands-ului. Relieful sever, aspru dar incredibil de frumos –  o vale glaciară adâncă, străjuită de pereți abrupți și vârfuri stâncoase ce par imposibil de atins. Printre cele mai cunoscute se numără Buachaille Etive Mòr, Aonach Eagach (una dintre cele mai expuse creste din Regat), Bidean nam Bian și, desigur, Stob Coire nan Lochan, denumiri pe care nu le pot pronunța și cu greu le pot scrie😀.

Între ele, cascadele și lacurile alpine adaugă un farmec aparte acestei sălbăticii. Nu întâmplător Glen Coe apare adesea în filme (Skyfall, Harry Potter and the Prisoner of Azkaban) și este considerată un simbol al Scoției autentice.

O rană în istorie – Masacrul din Glen Coe

Pe lângă frumusețea naturală, valea poartă și cicatrici istorice. În 1692, clanul MacDonald a fost trădat și atacat de trupele guvernamentale chiar după ce le oferise găzduire. Aproximativ 38 de oameni au fost uciși în toiul nopții. Episodul a rămas în memoria colectivă ca simbol al onoarei trădate.

Astăzi, satul Glen Coe găzduiește un muzeu local – Glencoe Folk Museum – și un monument dedicat victimelor.

Drumeția spre Stob Coire nan Lochan

• Altitudine: 1115 m
• Punct de plecare: parcarea de pe șoseaua A82
• Durată: 3–4 ore dus-întors
• Diferență de nivel: ~750 m

Traseul pornește direct din parcare, iar urcușul devine abrupt încă de la început. Primele sute de metri sunt amenajate cu trepte de piatră – o soluție scoțiană pentru a proteja solul de eroziune.

Vreme tipic scoțiană

Am intrat pe traseu pe ploaie, apoi s-a oprit. Apoi a început din nou. În Scoția, vremea nu se schimbă de la o zi la alta, ci de la un sfert de oră la altul.

La baza vârfului se află un mic lac glaciar, unde am făcut o scurtă pauză. Vântul părea blând, așa că am decis să continuăm ascensiunea.

Ultimii 100 de metri au fost o combinație de cățărare ușoară și luptă cu vântul și o ploaie înghețata. Pe vârf, rafalele erau atât de puternice încât abia reușeam să ne ținem pe picioare. Priveliștea? Ceața ne-a furat-o complet.

Dacă vremea te lasă să urci, e pentru că vrea să vadă dacă reziști și coborârii de pe vârf, care a fost o lecție de echilibru: stânci ude, picioare obosite, vânt care insista să ne coboare mai repede sau să ne trimită în zbor înapoi pe vârf. Am reușit să coborâm din creasta fără să ne dăm de-a dura, ceea ce, sincer, a fost deja o mică victorie.

Refugiul drumeților – Clachaig Inn

Ziua s-a încheiat la Clachaig Inn, pub-ul legendar din Glen Coe, unde bocancii noroioși sunt regula, nu excepția. O sală caldă, cu miros de bere și lemn vechi, plină de oameni veniți din ploaie – fiecare cu alt accent și alt munte în minte.

Nu există tură în Glen Coe fără oprire aici. E parte din experiență, aproape la fel de importantă ca urcarea pe munte.

Concluzie – prima zi în Highlands

Obosiți, uzi și fericiți, am ajuns seara la Fort William. Prima zi în Glen Coe a fost sălbatică, vântoasă și rece – exact așa cum trebuie să fie o aventură scoțiană autentică.

Și da, drumul ne-a oferit și un zâmbet: un indicator „Cat crossing”. În Glen Coe, printre stânci și cețuri, și pisicile au dreptul la trecere.